Cine suntem
Despre FGDB
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) a fost înfiinţat în 1996, fiind singura schemă de garantare a depozitelor din România.
Din toamna anului 2011 s-au lărgit atribuțiie FGDB, care poate interveni în aplicarea măsurilor de restructurare bancară în cazul în care Banca Națională a României ar hotărî aplicarea acestora. Măsurile de restructurare bancară fac parte din preocupările de asigrare a stabilității financiare a sistemului bancar românesc și din acordul României cu Fondul Monetar Internațional.
De la înfiinţare, FGDB s-a implicat în rezolvarea situaţiilor generate de intrarea unor instituţii de credit în faliment. Fondul a făcut plata compensaţiilor pentru deponenţii următoarelor bănci, după intrarea acestora în stare de insolvenţă: Albina, Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Română de Scont, Banca Turco-Română, Banca Columna şi Nova Bank. La instituţiile de credit la care a fost numit şi lichidator, FGDB a reuşit recuperarea unor procente importante din activele băncilor ajunse în faliment.
Pe plan internaţional, FGDB este membru activ al celor două organizaţii profesionale existente în domeniul garantării depozitelor: Forumul European al Asigurătorilor de Depozite (European Forum of Deposit Insurers – EFDI) şi Asociaţia Internaţională a Asigurătorilor de Depozite (International Association of Deposit Insurers – IADI). De asemenea, FGDB dezvoltă şi menţine relaţii de colaborare cu instituţiile similare din întreaga lume, promovând schimbul de experienţă pentru identificarea celor mai bune practici din domeniu.
Misiune
FGDB garantează depozitele bancare în caz de insolvență a unei instituții de credit. În cazul în care banca la care sunt constituite depozitele nu mai poate restitui deponenților sumele depuse, FGDB asigură plata compensațiilor.
Totodată, FGDB poate prelua funcția de administrator special, administrator temporar, lichidator unic sau acționar la o instituție punte sau la un vehicul de administrare a activelor potrivit legislației privind redresarea și rezoluția instituțiior de credit.
Resurse
Sursele de finanțare ale FGDB sunt :
a) contribuții anuale și contribuții extraordinare ale băncilor participante;
b) încasările din recuperarea creanțelor;
c) venituri din investirea resurselor financiare disponibile;
d) împrumuturi de la bănci, societăți financiare și alte instituții sau alte scheme de garantare;
e) angajamente de plată (orice angajamente de plată ale unei bănci față de o schemă de garantare a depozitelor care sunt garantate integral, sunt reprezentate de active cu grad scăzut de risc, nu sunt grevate de sarcini față de terți);
f) alte resurse.
FGDB nu este finanțat de la bugetul de stat.
Resursele financiare disponibile ale unei scheme de garantare a depozitelor trebuie să se situeze la un nivel de cel puţin 0,8 % din cuantumul depozitelor acoperite ale instituţiilor de credit participante.
În situaţii excepţionale, când resurseele sunt insufuciente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor, Guvernul pune la dispoziţia FGDB, sub formă de împrumut, sumele necesare, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitarea lor de către Fond.
Plasarea resurselor
Plasamentele FGDB sunt făcute potrivit unei strategii anuale de investiţii, în depozite și instrumente financiare cu venit fix. Strategia anuală de investiții este stabilită de Consiliul de Administraţie al Fondului şi supusă aprobării Consiliului de Administrație al Băncii Naţionale a României. Sunt urmărite minimizarea riscurilor şi lichiditatea plasamentelor, randamentul lor fiind un obiectiv complementar. Toate operaţiunile sunt efectuate pe baza unei proceduri auditate intern şi extern.
Resursele financiare de care dispune FGDB sunt investite numai în instrumente financiare stabilite prin lege. Bilanţul FGDB este supus auditului, efectuat anual, independent, de către una dintre cele patru mari firme de audit din lume prezente în România.