Concursul Național de Educație Financiar – Bancară „Eugeniu Carada”

Concursul național de educație financiar – bancară Eugeniu Carada este destinat elevilor de liceu din clasa a XI-a, fiind organizat de Banca Națională a României, în parteneriat cu Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării.

Credem că educația financiară este esențială pentru formarea unor tineri responsabili și bine pregătiți. Prin acest concurs, încurajăm elevii să înțeleagă mai bine conceptele bancare, să ia decizii financiare informate și să-și dezvolte gândirea critică. Este o investiție în viitorul lor și al societății.

Obiectivele concursului

Obiectivele concursului urmăresc evidențierea rolului Băncii Naționale a României în asigurarea și menținerea echilibrului macroeconomic; creșterea gradului de înțelegere a unor noțiuni și procese economice; pregătirea elevilor de liceu pentru a deveni consumatori informați și responsabili ai produselor și serviciilor financiar-bancare; creșterea nivelului de cunoaștere a drepturilor și obligațiilor pe care le au pentru a fi pregătiți să acționeze responsabil atunci când își gestionează propriile finanțe.

Comunicat de presă

Banca Națională a României și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare au derulat Concursul național de educație financiar-bancară Eugeniu Carada.

În perioada februarie – aprilie 2025, Banca Națională a României a organizat cea de-a treia ediție a Concursului național de educație financiar – bancară Eugeniu Carada, destinat elevilor de liceu din clasa a XI-a, în parteneriat cu Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare și cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării. În cadrul acestei ediții s-au înscris peste 700 de elevi din 36 de județe.

Concursul este inclus în Calendarul concursurilor naționale școlare ce se vor organiza și desfășura fără finanțare din partea Ministerului Educației și Cercetării în anul școlar 2024-2025, pentru elevii din învățământul secundar.

Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul celei de-a treia ediții a Forumului educației financiare 2025, eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Interimar al României, la sediul Băncii Naționale a României.

Elevii au obținut premii oferite de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, iar diplomele au fost înmânate de domnul Viceguvernator Cosmin Marinescu:

  • Locul I, Damian Drugaș, coordonat de doamna profesor Lilla Adel Albuț
  • Locul II, Patrick-Antonio Ciuhandu, coordonat de doamna profesor Angela Avrămuț
  • Locul III, Luca Cioroeanu, coordonat de doamna profesor Georgiana Știrbu
  • prima mențiune, Mihai Arnăutu, coordonat de doamna profesor Oana Puiu
  • a doua mențiune, Andreea Iacob, coordonată de doamna profesor Oana Puiu