Întrebări și răspunsuri
I. Încadrarea depozitelor în categoria eligibile/excluse de la garantare din perspectiva Legii nr. 311/2015
Lista depozitelor excluse de la garantare este în Anexa 1 a Legii nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancar.
Depozitele constituite de brokerii de asigurare/reasigurare sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Depozitele constituite de agenții de asigurare/reasigurare sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Depozitele constituite de firmele pentru consultanță în afaceri și management sunt eligibile, cu excepția celor al căror obiect principal de activitate este prevăzut la pct. 9 din Anexa nr.1 la Directiva 2013/36/UE, acestea încadrându-se la pct. 4 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Depozitele constituite de Casa de Asigurări a Avocaţilor sunt excluse de la garantare conform pct.9 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Depozitele constituite de Biroul de Credit S.A. din România sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Depozitele constituite de DEPOZITARUL CENTRAL S.A. din România sunt excluse de la garantare conform pct. 4 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Depozitele constituite de casele de schimb valutar şi de casele de amanet sunt excluse de la garantare conform pct. 4 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Sunt garantate depozitele CAR-urilor constituite sau reînnoite înainte de 2 iulie 2014, pâna la scadenţa acestora, chiar dacă maturitatea intervine după intrarea în vigoare al legii. Nu sunt garantate depozitele CAR-urilor constituite sau reînnoite dupa 2 iulie 2014. Răspunsul vizează art. 125 din Legea nr. 311/2015.
Acestea nu sunt garantate, întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevazute la art.125 din Legea nr. 311/2015.
Depozitele structurate definite de Directiva 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare sunt considerate depozite în condițiile în care principalul este rambursabil integral la valoarea nominală, iar încadrarea în categoria eligibil/neeligibil a acestor depozite se va face potrivit prevederilor Legii nr. 311/2015.
* Menționăm că pentru încadrarea corectă a soldurilor creditoare trebuie avute în vedere și clauzele din contractul încheiat între instituția de credit și client, în funcție de produsul bancar.
Aceste depozite sunt eligibile în condițiile respectării Legii nr. 311/2015 și ale tuturor celorlalte reglementări aplicabile în România, inclusiv în ceea ce privește cunoașterea clientelei în scopul prevenirii și spălării banilor și finanțării terorismului. Precizăm că trebuie sa existe în orice moment evidența persoanelor îndreptățite la sumele aflate în cont.
Autoritățile publice sunt prevăzute la Titlul III din Constituția României, unde este stipulată atât sfera de cuprindere a autorităților publice cât și atribuțiile specifice în cadrul puterii de stat. În baza prevederilor Constituției, prerogativele entităților din cadrul administrației publice se referă la activitatea executivă (constând în organizarea executării și executarea în concret a actelor normative). Aceste prerogative sunt puse în aplicare de un sistem de structuri ce poartă denumirea de organe executive. Toate aceste structuri ce exercită atribuții executive formează puterea executivă, alături de celelalte două puteri organizate de stat: legiuitoare și judecătorescă. Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii etc., sunt organe de stat competente să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu; ele sunt autorități ale administrației publice însă diferă prin competența teritorială care poate fi extinsă pe întreg teritoriul național sau pe teritoriul unității administrative unde au fost alese. Prin urmare, potrivit cadrului legal, autorității publice îi este conferită o anumită libertate decizională. Astfel, au calitate de autoritate acele instituții publice care au atributul de inițiativă în vederea adoptării unui act juridic cu condiția ca acestea să nu fie obligate să acționeze, ci să dispună de facultatea de a-și exercita competența, iar luarea deciziei să nu fie subordonată realizării unei condiții de fond, impuse de vreo reglementare scrisă. Toate aceste atribute specifice conferite de cadrul legal pot fi considerate ca fiind criterii ce trebuie avute în vedere de instituțiile de credit pentru încadrarea unui depozit în categoria depozitelor autorităților publice centrale, locale și regionale, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 46, 47, 49 și 51 din Legea nr. 311/2015. Exemple în Anexă.
În conformitate cu Directiva 49/2014 privind schemele de garantare a depozitelor, care stă la baza Legii nr. 311/2005, punctul 6 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015 este în legătură cu art. 9 din Directiva 60/2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului: ” Art. 9 (1) Statele membre solicită ca verificarea identității clientului și a beneficiarului efectiv să aibă loc înainte de stabilirea unei relații de afaceri sau de desfășurarea tranzacției”.
Conform Directivei 60/2005, situațiile în care verificarea identității ar putea avea loc după începerea relației de afaceri sunt următoarele: ”Art. 9 (2) Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot permite ca verificarea identității clientului și a beneficiarului efectiv să se realizeze în timpul constituirii unei relații de afaceri, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a nu întrerupe desfășurarea normală a activității și în cazul în care riscul de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului este redus. În astfel de situații, aceste proceduri trebuie realizate cât mai curând posibil după contactul inițial; (3) Prin derogare de la alineatele (1) și (2), statele membre pot permite, în ceea ce privește activitățile de asigurare de viață, ca verificarea identității beneficiarului poliței să aibă loc după stabilirea relației de afaceri. În acest caz, verificarea are loc în momentul sau înainte de momentul plății sau la momentul ori înainte de momentul în care beneficiarul intenționează să își exercite drepturile acordate prin polița de asigurare; (4) Prin derogare de la alineatele (1) și (2), statele membre pot permite deschiderea unui cont bancar, cu condiția să fie aplicate garanții corespunzătoare care să asigure realizarea tranzacțiilor de către client sau în numele clientului, numai după îndeplinirea în totalitate a dispozițiilor menționate anterior.”
Răspuns: Depozitele constituite de Institutul Bancar Român sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Regia Autonomă ”Administrația Zonei Libere” sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Autoritatea Navală Română sunt excluse de la garantare conform pct.10 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Bursa Română de Mărfuri sunt excluse de la garantare conform pct.5 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr.1 la Legea 311/2015.
Răspuns: Depozitele aparținând societăților de asigurări/leasing radiate/în faliment sunt excluse de la garantare conform pct. 7, respectiv 4 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr.1 la Legea 311/2015, aceasta nefacând distincție între societățile active și societățile în faliment.
Răspuns: Depozitele constituite de institutele de cercetare sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Institutul Diplomatic Român sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Academia Română sunt excluse de la garantare conform pct.10 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr.1 la Legea 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Uniunea Teritorială Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc sunt excluse de la garantare conform pct.4 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr.1 la Legea 311/2015.
Răspuns: Conform art. 125 din Legea nr. 311/2015, depozitele aparținând C.A.R.-urilor sunt excluse de la garantare, legea nefacând distincție între CAR-urile care se regasesc sau nu în registrele de evidență ale BNR.
Răspuns: Depozitele constituite de Poliția Locală sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Administrația Națională de Meteorologie sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă sunt excluse de la garantare conform pct.10 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr.1 la Legea 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială sunt excluse de la garantare conform pct.10 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr.1 la Legea 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de stațiunile de cercetare sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Societatea Româna de Radiodifuziune şi Societatea Româna de Televiziune sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de intermediarii de credite (brokeri de credite și agenți bancari) sunt eligibile, acestea neîncadrându-se în niciunul din cazurile prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Le gea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Fondul Român pentru Eficienţa Energiei sunt excluse de la garantare conform pct. 4 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
Răspuns: Depozitele constituite de Inspectoratul pentru situații de urgență sunt excluse de la garantare conform pct.10 din Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015.
II. Solduri temporar ridicate
Soldurile temporar ridicate sunt depozitele eligibile din categoriile prevăzute la art. 62 alin. (1) din Legea nr. 311/2015 pentru care se aplică un nivel suplimentar de garantare stabilit conform art. 62 alin. (2) din Legea nr.311/2015 pentru o perioadă de 12 luni de la data la care suma a fost creditată în cont la instituţia de credit în cauză sau de la data la care depozitele pot fi transferate legal la o altă instituţie de credit.
Potrivit prevederilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 311/2015, nivelul suplimentar de garantare este stabilit și reconsiderat periodic, pe baza evoluției indicatorilor statistici relevanți, de către Banca Națională a României.
Valoarea actuală este stabilită de Banca Națională a României la echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro.
În cazul în care aceasta va fi modificată, Banca Națională a României va publica pe site-ul său oficial noul nivel suplimentar de garantare.
Documentele justificative sunt cele pe care instituțiile de credit le stabilesc prin proceduri/reglementări proprii în funcție de o serie de factori specifici cum sunt serviciile/produsele oferite clienților, cerințele procedurale, tipurile de clienți. În acest scop trebuie avute în vedere și reglementările privind cunoașterea clientelei precum și prevederile legislației în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor. Instituțiile de credit au în vigoare proceduri de monitorizare permanentă a operaţiunilor derulate de clienţi, astfel încât acestea au capacitatea de a identifica tranzacţii neobişnuite din punctul de vedere al complexităţii sau al încadrării în tiparele uzuale, inclusiv în ceea ce priveşte volumul ori frecvenţa acestora. În cazul transferurilor online, în care nu există interacțiune directă cu clientul, instituția de credit poate iniția demersuri pentru a obține informații despre tranzacții sau poate folosi informațiile disponibile în ordinul de plată electronic.
Pentru identificarea depozitelor prevăzute la art. 62 alin. (1) lit. a, b, c din Legea nr. 311/2015 instituția de credit va face demersurile necesare, potrivit procedurilor și reglementărilor proprii, pentru a verifica informațiile furnizate de client. În acest sens, pot fi utilizate informațiile obținute prin aplicarea legislației în materie de prevenire și combatere a splălarii banilor. În conformitate cu aceasta, în cadrul normelor de cunoaștere a clientelei, instituția de credit trebuie să detecteze și evalueze tranzacțiile care nu se înscriu în tiparele uzuale ale relației de afaceri cu clientul, inclusiv în ceea ce privește volumul acestora (a se vedea art. 3, art. 5, alineatul (2) litera d și art. 18 din Regulamentul BNR 9/2008 privind cunoaşterea clientelei în scopul prevenirii spălării banilor şi finanţării terorismului).
În cazul în care sumele provenite din tranzacțiile prevăzute la art. 62 alin. 1 din Legea nr. 311/2015 sunt depuse/transferate într-un cont curent împreună cu alte sume, iar în contul curent sunt derulate mai multe operațiuni de creditare și/sau debitare, instituția de credit trebuie să țină evidența acestor sume indiferent de modalitățile diferite în care acestea sunt în practică evidențiate/gestionate în conturi. În oricare dintre modalitățile abordate de către instituțiile de credit, aceasta trebuie să evidențieze atât proveniența sumelor cât și momentul de la care termenul prevăzut la art. 62 din Legea nr. 311/2015 începe să curgă.
Evidențierea soldurilor temporar ridicate în conturi distincte nu este o obligație, întrucât Legea nr. 311/2015 nu reglementează în mod expres acest aspect. Eventuala utilizare de conturi sau produse distincte/speciale poate facilita modul în care instituțiile de credit țin evidența, iar o decizie în acest sens trebuie luată de instituțiile de credit cu luarea în considerare a cerințelor operaționale/ informaționale specifice (de ex. posibilitățile de dezvoltare ale sistemului informatic) și să se aibă în vedere inclusiv legislația privind protecția consumatorului. Opinia FGDB cu privire la marcarea în mod distinct a depozitelor exprimată în scrisoarea către ARB, cu nr 409/04.03.2016 se menține: ”Recomandăm ca sumele care reprezintă solduri temporar ridicate să fie evidențiate în conturi distincte”.
Beneficiul acordat clienților pentru soldurile temporar ridicate, prin garantarea suplimentară, este limitat în timp, respectiv 12 luni de la data la care suma a fost creditată în cont sau de la data la care depozitele pot fi transferate legal la o altă instituție de credit. Momentul de la care se calculează cele 12 luni este acela al transferului inițial al sumelor rezultate din tranzacție în contul deponentului sau asigurarea accesului la sumele care existau deja în contul deponentului, ca efect al perfectării tranzacției/ survenirii evenimentului. Dacă, ulterior tranzacției inițiale, deponentul transferă suma/sumele la o altă instituție de credit, sumele transferate nu mai sunt considerate solduri temporar ridicate și, în consecință, deponenții nu mai beneficiază de aplicarea nivelul suplimentar de garantare. Inițiativa deponentului de a transfera sumele la una sau mai multe instituții de credit poate reprezenta dovada posibilității acestuia de a acționa asupra sumelor proprii pentru protejarea diferenței neacoperite de plafonul de acoperire standard.
Dacă schimbul valutar se efectuează asupra sumelor garantate suplimentar, iar acestea rămân în continuare în conturile pe care clientul le are la banca dumneavoastră, rămâne valabilă protecția suplimentară de care beneficiază deponentul respectiv potrivit art. 62 din Legea 311/2015.
În condițiile în care suma de 150.000 euro provine din vânzarea locuinței și nu au trecut 12 luni de la data la care acestă sumă a fost creditată în cont, se aplică nivelul suplimentar de garantare. Raportarea conform Anexei nr. 1 la Regulamentul Fondului nr. 2/2018 se face astfel: – În Formularul de raportare a depozitelor la data de …, la total depozite acoperite se include echivalentul în lei al sumei de 150.000 euro, rezultat în urma aplicării formulei definite la pct. 7 din Instrucțiunile de întocmire a fomularului de raportare a depozitelor, respectiv A=min {150.000, 100.000+150.000, 100.000+100.000} unde A reprezintă depozitele acoperite. – În tabelul Informații suplimentare privind depozitele acoperite definite în sensul Regulamentului delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției, pentru determinarea depozitelor acoperite se aplică plafonul de acoperire prevăzut la art. 61 alin. (3) din Legea 311/2015, respectiv 100.000 euro, deci depozitul acoperit raportat exclusiv în acest tabel va fi echivalentul în lei al 100.000 euro (pct. 9 din Instrucțiunile de întocmire a fomularului de raportare a depozitelor).
Da, chiar dacă sunt sume blocate, acestea continuă să fie considerate depozite eligibile cărora li se aplică un nivel suplimentar de garantare, deci trebuie raportate.
Se vor avea în vedere prevederile Regulamentului Fondului nr. 2/2018 privind transmiterea către Fondul de garantare a depozitelor bancare a informațiilor necesare întocmirii listei compensațiilor de plătit și a celor necesare în procesul determinării contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit emis de FGDB.
III. Informarea deponenților
Instituţiile de credit pun la dispoziția deponenților existenţi şi potenţiali informaţii despre FGDB și despre depozitele excluse de la garantare prin postarea la loc vizibil, în unitățile teritoriale, a afișului furnizat de Fond (varianta actualizată) și a Listei depozitelor excluse de la garantare (Anexa nr.1 la Legea nr.311/2015), precum și prin publicarea acestor informații pe site-ul său oficial.
Înainte de încheierea unui contract de depozit, instituțiile de credit informează deponenții despre FGDB și depozitele excluse de la garantare prin furnizarea către deponenți a Listei depozitelor excluse de la garantare (Anexa nr. 1 la Legea nr.311/2015) și a Formularului pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) și păstrează dovada furnizării acestora timp de 5 ani de la data încetării respectivului contract. Modul de completare a Formularului pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) recomandat de Fond se regăsește la secțiunea intrebari și răspunsuri bănci (http://www.fgdb.ro/assets/resu…).
De asemenea, înainte de încheierea oricărui contract, instituțiile de credit informează deponenții garantați despre faptul că datoriile pe care le au față de instituția de credit sunt luate în considerare la calcularea compensației cuvenite, fie prin includerea acestei informații în Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) furnizat deponenților, fie prin alte modalități, ca de exemplu: includerea acestei informații în contractul de depozit, în condițiile generale de afaceri etc.
Instituțiile de credit confirmă deponenților garantați încadrarea depozitelor acestora în categoria depozitelor eligibile în fiecare extras de cont cu trimitere la Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015). Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) se transmite către deponenții garantați anual și/sau ori de câte ori intervin modificări ale acestuia, iar instituțiile de credit păstrează dovada informării.
Informarea deponenților trebuie să fie completă, clară și oportună, cerințele legii în acest sens trebuind a fi considerate minimale în raporturile dintre bănci și clienții acestora.
Aceste informații sunt aduse la cunoștința tuturor clienților băncii, prin postarea la loc vizibil, în unitățile teritoriale ale acesteia, a afișului furnizat de Fond (varianta actualizată) și a Listei depozitelor excluse de la garantare (Anexa nr.1 la Legea nr.311/2015), precum și prin publicarea acestor informații pe site-ul său oficial.
Instituțiile de credit furnizează clienților cu care încheie un contract de depozit Lista depozitelor excluse de la garantare (Anexa nr. 1 la Legea nr.311/2015) și Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) și păstrează dovada furnizării timp de 5 ani de la data încetării respectivului contract.
Da, oricare dintre cele trei soluții propuse duc la conformarea cu art. 50 din Legea nr. 311/2015.
Considerăm că dispoziția de la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 311/2015 impune obligația pentru bănci de a menționa pe fiecare extras de cont eliberat clienților, potrivit procedurilor proprii, încadrarea sumelor respective din punct de vedere al eligibilității lor pentru garantarea de către Fond. Astfel, dacă extrasul de cont îmbracă forma unei situații financiare a clientului în care sunt menționate, de ex., rulajele contului curent și soldurile conturilor de depozite, acest extras trebuie să conțină și informația de la art. 51 alin. (1) din Legea nr. 311/2015.
Instituțiile de credit pot avea în vedere orice modalitate de informare a clientului, inclusiv cea care vizează includerea unor clauze în contractul de depozit (sau în condițiile generale de afaceri). Ceea ce este foarte important, este ca informarea clientului să fie completă, clară și oportună, cerințele legii în acest sens trebuind a fi considerate minimale în raporturile dintre bănci și clienții acestora.
a) Pentru contractele de depozite încheiate la sucursale
Obligația instituită la art.49 alin.(1) din Legea nr. 311/2015 vizează toți deponenții instituției de credit, existenți și potențiali, și se efectuează prin postarea la loc vizibil a afișului furnizat de Fond (varianta actualizată) și a Listei depozitelor excluse de la garantare (Anexa nr.1 la Legea nr.311/2015).
Obligația instituită la art. 49 alin. (2) din Legea nr. 311/2015 vizează clienții care încheie un contract de depozit. Obligația de informare se consideră îndeplinită dacă:
i) clientul primește Lista depozitelor excluse de la garantare (Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015) și Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015 și semnează Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015);
ii) banca păstrează dovada informării timp de 5 ani.
Obligația instituită la art. 50 din Legea nr. 311/2015 vizează deponenții garantați și se consideră îndeplinită daca le este adus la cunoștință acestora că datoriile pe care le au față de instituția de credit sunt luate în considerare la calcularea compensației cuvenite, fie prin includerea acestei informații în Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) furnizat deponenților, fie prin alte modalități, ca de exemplu: includerea acestei informații în contractul de depozit, în condițiile generale de afaceri etc.
2) Pentru contractele de depozite încheiate prin internet banking
Obligația instituită la art.49 alin.(1) din Legea nr. 311/2015 se consideră îndeplinită dacă instituția de credit publică pe site-ul său și/sau în aplicația de IB, informații despre schema de garantare și depozitele excluse de la garantare (Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015). Obligațiile instituite la art. 49 alin. (2) și art. 50 din Legea nr. 311/2015 se consideră îndeplinite dacă instituția de credit introduce informațiile pe care trebuie să le furnizeze deponenților, respectiv Lista depozitelor excluse de la garantare (Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015), Formularul pentru informațiile oferite deponenților (Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) și faptul că datoriile pe care le au față de instituția de credit sunt luate în considerare la calcularea compensației cuvenite, în Termenii și condițiile cu care clientul trebuie să fie de acord pentru a se putea finaliza operațiunea de constituire de depozit.
Menționăm că și în prezent, în aplicațiile de IB ale unor bănci, există informații despre schema de garantare a depozitelor, incluse în Termenii și condițiile, cu care clientul declară prin bifare că este de acord. În consecință, o soluție posibilă este ca informațiile din Termeni și condiții să fie actualizate conform noilor prevederi legale.
Pentru obligația anuală de informare se ia în considerare anul calendaristic.
Pe site-ul www.fgdb.ro pot fi consultate de către deponenți următoarele informații:
a) În meniul Despre FGDB – sub meniul Legislație:
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- textul directivei europene care a stat la baza Legii nr. 311/2015, Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor
b) În meniul Pentru deponenți;
- Pași pentru deponenți de urmat în caz de indisponibilizare a depozitelor unei instituții de credit
- Întrebări frecvente de la deponenți
c) Pe prima pagina a site-ului
- Cine este asigurat? – lista depozitelor excluse de la garantare
- Ce asigurăm? – tipurile de produse care pot fi garantate
- Cât asigurăm? – informații despre plafonul general de acoperire și garantarea suplimentară pentru solduri temporar ridicate (N.B. aceste informații vor fi actualizate corespunzător în momentul în care BNR comunica modificarea nivelului suplimentar de garantare și alte informații legate de soldurile temporar ridicate)
- Unde asigurăm? – Băncile participante – lista instituțiilor de credit garantate de FGDB
- Plata, în cât timp? – informații despre calendarul plății compensațiilor.
În cazul în care FGDB identifică alte nevoi ale deponenților, informațiile vor fi completate.
A) Anterior încheierii contractului de depozit
Furnizarea informațiilor anterior încheierii contractului se referă la faptul că tranzacția electronică de constituire depozit nu poate fi finalizată dacă acel client nu confirmă prin bifă că a intețeles sau că este de acord cu termenii și condițiile asociate depozitului. Termenii trebuie să includă referiri la:
a) Informații despre schema de garantare – conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 311/2015;
b) Informații despre depozitele excluse de la garantare (Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015) – conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 311/2015;
c) Informații despre garantarea depozitelor oferite deponenților (Formularul pentru informațiile oferite deponenților – Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) – conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 311/2015;
d) Informații despre faptul că datoriile pe care le au deponenții față de instituția de credit sunt luate în considerare la calcularea compensației cuvenite – conform art. 50 din Legea nr. 311/2015.
Pentru confirmarea primirii informațiilor instituțiile de credit pot utiliza diverse metode:
a) prin actualizarea Termenilor și condițiilor cu aceste informații cu care clientul trebuie să fie de acord înainte de a finaliza tranzacția de constituire depozit;
b) prin introducerea unei rubrici de Termeni și condiții care să conțină aceste informații, în cazul în care ea nu există în prezent în momentul constituirii unui depozit prin IB.
Ținând cont că și în prezent există bănci care păstrează confirmarea că un client a fost de acord cu termenii și condițiile unui cont de economii sau a unui cont de depozit deschis online, considerăm că se poate păstra confirmarea pentru primirea Anexelor nr. 1 și 2 la Legea nr. 311/2015 în același fel.
B) Pe durata relației contractuale, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. (1) instituțiile de credit pot transmite pe cale electronică, în măsura în care procedurile și reglementările proprii le permit, extrasul de cont și formularul din Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015.
Prin internet banking clientul poate să vizualizeze sau să opereze tranzacții și în conturile/depozitele constituite la sucursală, nu doar în cele constituite prin aplicația de IB. În mod similar, informarea pe cale electronică va viza toate depozitele contractate.
Se pot furniza următoarele tipuri de informații:
a) Informații despre schema de garantare – conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 311/2015;
b) Informații despre depozitele excluse de la garantare (Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015) – conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 311/2015;
c) Informații despre garantarea depozitelor oferite deponenților (Formularul pentru informațiile oferite deponenților – Anexa nr. 2 la Legea nr. 311/2015) – conform art. 49 alin. (2) din Legea nr. 311/2015;
d) Informații despre faptul că datoriile pe care le au deponenții față de instituția de credit sunt luate în considerare la calcularea compensației cuvenite – conform art. 50 din Legea nr. 311/2015.
În situația fuziunii, a conversiei unor filiale în sucursale sau a altor operațiuni cu efect similar, instituțiile de credit au obligația să notifice deponenții despre intenție cu cel puțin o lună înainte ca operațiunea să producă efecte juridice, cu excepția cazului în care Banca Națională a României permite un termen mai scurt, din motive legate de secretul comercial sau de stabilitatea financiară. Deponenții ale căror depozite eligibile ar urma să depășească prin cumulare plafonul de acoperire sau, după caz, nivelul suplimentar de garantare, au la dispoziție 3 luni de la notificare pentru a-și retrage sau transfera la o altă instituție de credit , fara niciun fel de penalități, acele sume din depozitele eligibile, inclusiv toate dobânzile și beneficiile acumulate aferente acestora, care depășesc plafonul de acoperire/nivelul suplimentar de garantare.
IV. Cerințe privind raportările către Fond și alte aspecte
Sumele depuse cu titlu de aport la capitalul social pentru persoanele juridice în curs de înființare sunt considerate ca făcând parte din categoria descrisă de art. 65 alin. (2) din Legea nr. 311/2015.
În Formularul de raportare a depozitelor la data de_____ (Anexa nr. 1 la Regulamentul Fondului nr. 2/2018 privind transmiterea către Fondul de garantare a depozitelor bancare a informațiilor necesare întocmirii listei compensațiilor de plătit și a celor necesare în procesul determinării contribuțiilor anuale ale instituțiilor de credit) aceste sume vor fi raportate ca depozite constituite de persoane juridice, încadrarea acestora în categoria eligibile/excluse de la garantare se va face potrivit prevederilor Legii nr. 311/2015.
În Lista compensațiilor de plătit la data de_______(Anexa nr.2 la Regulamentul Fondului nr.2/2018) vor fi evidențiate sumele depuse cu titlu de aport la capitalul social pentru persoanele juridice garantate în curs de înființare în câmpul “Depozite eligibile blocate” din fișierul LIST_DEP_PJ, până când instituția de credit primește informații suplimentare.
În câmpul “Depozite eligibile blocate” din fișierele LIST_DEP_PF și LIST_DEP_PJ din Lista compensațiilor de plătit vor fi evidențiate toate depozitele eligibile care intră sub incidența prevederilor art. 64 alin. 2, art. 65 alin. 2 și art. 67 din Legea nr. 311/2015.
Prezentăm câteva exemple (enumerarea nu este exhaustivă):
- sume poprite indiferent de natura juridică a acestora;
- sumele existente în depozitele colaterale;
- sume evidențiate în conturile birourilor de executori jucătorești (BEJ), unde acestea sunt consemnate. Titularul de cont se consideră a fi BEJ (deponent garantat);
- sumele reprezentând garanții gestionar;
- sume depuse cu titlu de aport la capitalul social pentru persoane juridice garantate în curs de înființare.
În cazul în care între instituția de credit și deponent există un contract, pentru încadrarea corectă a sumelor trebuie avute în vedere și clauzele contractului. Sumele blocate vor fi incluse în calculul compensației după clarificarea situației juridice pentru fiecare caz în parte.
Depozitele la termen constituite pe o perioadă inițială de 24 luni nu sunt excluse de la garantare (cu excepția celor prevăzute în Lista depozitelor excluse de la garantare – Anexa nr. 1 la Legea nr. 311/2015 -).
Art. 68 alin. (1) din Legea nr. 311/2015 stipulează existența a două condiții cumulative care duc la excluderea de la plata compensațiilor: ”Nu se plătesc compensaţii pentru depozitele care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: în cazul acestora nu a avut loc nicio tranzacţie în ultimele 24 de luni şi valoarea lor este inferioară costurilor administrative care ar fi suportate de schema de garantare a depozitelor pentru efectuarea plăţii compensaţiei”.
Potrivit prevederilor alin. (2) ale aceluiași articol, în aplicarea celor stipulate la alin. (1), Fondul a stabilit că valoarea minimă pentru care se plătesc compensații pentru depozitele de acest tip este zero. În cazul în care această valoare se va modifica, noua valoare stabilită va fi publicată pe site-ul oficial al Fondului.
Da, exemplele indicate de dvs. sunt excluse din lista de conturi pentru care nu s-au înregistrat tranzacții în ultimele 24 de luni.
“Câmpul „Nr_list” se completează astfel:
– cu valoarea „01” pentru raportările semestriale/la o altă dată de referinţă indicată de Fond/la data indisponibilizării depozitelor, inclusiv retransmiterea în conformitate cu art. 15 alin. (1) din Regulament;
– cu valori începând cu „02” pentru listele de corecţii care conţin, după caz, adăugări, modificări sau anulări ale unor poziţii din lista transmisă cu numărul „01”, modificată şi completată de corecţiile ulterioare, în cazul unui proces de plată a compensaţiilor.
Listele de corecţii pot conţine: sumele blocate pentru care s-au îndeplinit condiţiile de plată către deponenţi, sumele deponenţilor ale căror date de identificare furnizate în lista cu numărul „01” au fost eronate/insuficiente, sumele aflate în cure de clarificare la data indisponibilizării depozitelor (enumerarea nu este exhaustivă).
Identificarea în mod unic a deponenţilor în listele de corecţii care conţin, după caz, adăugări, modificări sau anulări ale unor poziţii din lista transmisă cu numărul „01”, modificată şi completată de corecţiile ulterioare, se va face pe baza câmpului „Cod_dep” din lista cu numărul „Nr_list” aflat în poziţia dată de câmpul „Cod_lich”.”
–
Da, câmpul „Nr_list” se completează cu valoarea „01” pentru retransmiterile efectuate pâna la data de 15 februarie. Acest câmp se va completa cu valori începând cu „02” doar în cazul unui proces de plată a compensațiilor pentru evidențierea listelor suplimentare care conțin modificări transmise FGDB de către lichidator.
Departamentele de Conformitate din cadrul instituțiilor de credit primesc în mod regulat adrese de la instituțiile abilitate cu privire la persoanele judecate pentru infracţiunea de spălare a banilor sau pentru infracţiuni legate de spălarea banilor. Lista de mai jos este exemplificativă, dar nu exhaustivă:
- Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
- Biroul Executorilor Judecătorești (BEJ)
- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)
- Direcția Națională Anticorupție (DNA)
- Agenția Națională de Integritate (ANI)
- Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)
- Judecătorii
- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- Poliția Română – face parte din Ministerul Afacerilor Interne.
Prin noțiunea de litigiu se înțelege un dosar înregistrat pe rolul instanțelor de judecată.
Prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 311/2015 trebuie aplicate prin coroborare cu cele ale art. 59 alin. (2) și (3) unde este stipulată procedura de urmat în situațiile în care sunt necesare informații rectificative sau suplimentare pentru asigurarea acurateții informațiilor transmise potrivit alin. (1) de la același articol. Referitor la speța în cauză banca trebuie să solicite clienților informații actualizate privind stadiul acțiunilor în instanță.
În conformitate cu prevederile Regulamentului Fondului nr. 2/2018, depozitele eligibile care intră sub incidența art. 65 alin (2) din Legea nr. 311/2015 sunt evidențiate în câmpul “Depozite eligibile blocate” din fișierele LIST_DEP_PF și LIST_DEP_PJ din Lista compensațiilor de plătit (Anexa nr. 2 la Regulamentul Fondului nr. 2/2018).
O decizie privind plata compensațiilor pentru astfel de depozite va putea fi luată numai după soluționarea în instanță a litigiului care vizează sumele respective.
Instituțiile de credit sunt responsabile pentru încadrarea depozitelor și raportarea datelor către Fond pe baza informațiilor pe care le dețin.
Conform precizărilor primite de la Direcția Reglementare și autorizare din cadrul Băncii Naționale a României, vă comunicăm următoarele: Încadrarea în definiția depozitelor prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. h) coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 311/2015 a soldurilor creditoare aflate la o instituție de credit, a căror exigibilitate este condiționată de îndeplinirea unor anumite cerințe, în măsura în care instituția de credit este obligată la rambursarea integrală a sumelor respective (indiferent că aceasta se realizează către titularul contului ori alte persoane îndreptățite – angajatorul în cazul contului de garanții gestionari, terțe persoane desemnate de executori judecătorești în cazul conturilor de consemnare etc.), acestea reprezintă depozite în accepțiunea Legii nr.311/2015. Excluderile de la alin. (5) al art. 3 au în vedere, în esenţă, diferitele categorii de produse de investiţie şi nu soldurile creditoare care rezultă din operaţiuni bancare curente, iar condiţionarea exigibilităţii lor, prevăzută la lit.c), trebuie judecată strict din aceeaşi perspectivă, investiţională, respectiv principalul este rambursabil la valoarea nominală versus la o valoare ajustată ca urmare a evoluției unor indici specifici pieței. Aşadar, soldurile creditoare, inclusiv sumele colateralizate în favoarea băncii pentru garantarea unor obligaţii ale deponentului nu se încadrează în aceste prevederi, regimul lor fiind cel stabilit la art. 63, respectiv la determinarea compensaţiei cuvenite deponentului putând fi deduse doar creanţele exigibile ale instituţiei de credit asupra respectivului deponent la data la care depozitele au devenit indisponibile şi doar dacă prevederile contractuale între instituţia de credit şi deponent nu prevăd contrariul.
* Menționăm că pentru încadrarea corectă a soldurilor creditoare trebuie avute în vedere și clauzele din contractul încheiat între instituția de credit și client, în funcție de produsul bancar.
Da. Impozitul se deduce pro-rata din dobânda datorată la data pentru care se întocmesc raportările către Fond, respectiv anexele nr. 1, 2 și 3 la Regulamentul Fondului nr. 2/2018). Conform art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 311/2015, depozitul este orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situaţii tranzitorii derivând din operaţiuni bancare curente şi pe care instituţia de credit trebuie să îl ramburseze, potrivit condiţiilor legale şi contractuale aplicabile, inclusiv depozitele la termen şi conturile de economii, care nu se regăseşte în niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (5);
Potrivit prevederilor legale, impozitul pe dobandă este reținut la sursă, banca fiind responsabilă pentru virarea acestuia către stat. La data pentru care se întocmesc raportările către Fond, atât dobânda datorată cât și impozitul se calculează pro-rata. Impozitul se deduce din dobândă.
Exceptarea în discuție nu are în vedere existența unui cont comun al unei instituții de credit cu una sau mai multe persoane îndreptatile la plata compensației. Excepția vizează depozitele constituite din sume ale instituției de credit și nu situațiile în care deponentul/ persoana îndreptățită la respectivele sume este de fapt clientul acesteia.
Cursul de schimb valutar utilizat este cel comunicat de Banca Națională a României în data pentru care se întocmesc raportările.